Autentificare

Avem 5 vizitatori și niciun membru online

Acordarea diferentelor salariale pentru sentintele judecatoresti

Bună ziua.

Astăzi am discutat, din nou, cu ministrul educației, domnul Remus Pricopie, problema achitării integrale , în luna aprilie,  a sumelor cuvenite din sentințe pentru primul trimestru al anului 2014.

Probabil că astăzi se va trimite o precizare în acest sens și, tot de astăzi,programul EDUSAL  va deveni operabil.Atenționați unitățile de învățământ să nu depășească cuantumul de 25% din totalul sumei aferente anului 2014 la care au dreptul cei care au sentințe. Oricum, cine nu respectă această regulă va fi depistat în luna iunie, atunci când va deveni operabil programul de aplicare a sentințelor judecătorești.

O altă problemă pe care am abordat-o a fost cea legată de decontarea navetei.Am convenit cu domnul ministru să se facă o adresă comună MEN-MDRAP, în care să se precizeze că prevederile LEN și Instrucțiunile MECTS Nr.2/2011 privind decontarea navetei se aplică în continuare.

Cu respect, Simion Hancescu